marți, 3 septembrie 2013

„Marșul pentru viață” la Târgu Jiu

La Târgu Jiu, Marșul are loc pe 22 septembrie 2013, în ajun de Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Evenimentul începe la ora 17.00; locul de adunare: în fața Bisericii ,,Sfinții Împărați Constantin și maica sa, Elena” (Parâng).

Organizatori: Asociația Provita filiala Gorj, A.S.C.O.R. Tg-Jiu și Asociația Vasiliada filiala Tg-Jiu.

Contact: Radu Buțu, 0768.35.76.75, provitatj@gmail.com.

marți, 26 martie 2013

Marşul pentru Viaţă la Bucureşti


cronică de Larisa Iftime, Asociația Provita Media


Peste 500 de oameni au participat, sâmbătă, 23 martie a.c., la Marșul pentru Viață de la București. Sub îndemnurile: „Iubește și mama și copilul!” și „Asumă, adoptă, ajută!”, organizații provita, studenți, medici, familii cu copii și oameni de toate vârstele s-au adunat  sâmbătă, în fața Cercului Militar, pentru a lua parte la manifestație. Am remarcat, în primul rând, foarte mulți tineri, care au venit să susțină Marșul pentru Viață, aflat deja la a treia ediție.

Marșuri asemănătoare au avut loc în alte 29 de orașe ale României. La București, dar și la Timișoara, Cluj, Iași, Buzău, Oradea, Tulcea - ca să numim doar câteva dintre localități - s-a desfășurat cel mai mare eveniment public în apărarea vieții din România.


Organizatorii au făcut apel la implicarea fiecăruia dintre noi în sprijinul femeilor însărcinate, care au nevoie de ajutorul și de susținerea noastră. După cum se spunea în Manifestul lansat înaintea evenimentului, „dragostea și compasiunea față de mamă și copilul ei reprezintă cea mai frumoasă formă de implicare socială și civică”. Participanții au purtat pancarte cu următoarele mesaje: „Viaţa începe din momentul concepţiei”, „Avortul nu te face neînsărcinată, ci te face mama unui copil mort”, „Toți copiii au dreptul la viață!”, „Regret avortul pe care l-am făcut”, „Suntem generația pentru Viață”, „Este un copil, nu o alegere”.

Cu bucurie am observat la această ediție a Marșului de la București mulți membri ai organizației „Studenți pentru Viață”. M-am gândit că prin ei se văd roadele cuvintelor lăsate lumii noastre de către poetul creștin Ioan Alexandru. El a înființat prima organizație Pro Vita din România, alături de Părintele Nicolae Tănase, imediat după revoluție. Acești tineri fac parte din generația ai cărei părinți s-au hrănit din minunatele gânduri ale poetului. Au trăit în jurul lui, în anii grei de dinainte de 1989, l-au ascultat și i-au pus în viață gândurile.

Alexandra Nadane, președinta acestei organizații, a făcut o mărturisire în acest sens: „Noi suntem generaţia nou-născută a mişcării pro-vita din România”. Ea a mai adăugat: „Fiecare poate și este chemat să sprijine femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină are familie, prieteni, vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de mâine!”

Una din ideile susținute fie prin cuvintele scandate, fie prin cuvântările ținute la sfârșitul evenimentului, a fost: „Iubește-i pe amândoi – mama și copilul!”. Roxana Puiu, psiholog la Asociația Pro-vita filiala București și totodată unul dintre neobosiții organizatori ai marșului, a afirmat: „O femeie însărcinată se află în cel mai vulnerabil moment al vieții ei. Ea nu are nevoie de avort. Are nevoie de sprijin, încurajare și protecție”.

Nu în ultimul rând, am remarcat prezența unei organizații de medici la acest eveniment, anume, Asociația Medicilor Catolici din București. Astfel, doamna dr. Maria Duncă-Moisin, medic de familie, președinta acestei organizații, a declarat:  „Sunt medic de familie și particip pentru a treia oară la acest marș. De data asta vin cu Asociația Medicilor Catolici din București. […] Știu că există medici care au renunțat cu totul să facă avort. Mi-ar plăcea să se constituie și ei într-o asociație care să se cheme Asociația Medicilor Ginecologi care nu fac avorturi. Aceștia sunt căutați de persoane care doresc să fie îngrijite de ei. Mai sunt medici care nu fac avort în timpul postului și al sărbătorilor. Ne cam sperie puțin gândul acesta, pentru că ne dăm seama că ei realizează ceea ce fac, după care continuă greșeala asta. Dar să avem speranța că și pentru ei este un început”. Domnia sa și-a exprimat încrederea că mai mulți medici îi vor auzi apelul și se vor alătura susținerii viziunii de apărare a vieții copiilor, de a opri avorturile.

Trebuie să amintesc aici și de apelul făcut în cadrul acestei manifestări de participanți din alte orașe din România. Problema natalității în scădere, care va determina o criză demografică în România, cu mari repercusiuni sociale, o problemă fără răspuns din partea statului, a fost adusă în atenția publică de dna Olimpia Popa, la Marșul pentru Viață de la Tulcea. În contextul acestei viziuni, care ține seama de importanța atitudinii noastre față de mamă și față de copilul nenăscut, domnia sa a afirmat: „…problema natalității este una culturală şi ea ține nu atât de starea financiară cât de atitudinea față de copil, de modul în care omul percepe rolul său în lume.”

Marșul s-a desfășurat pe durata a aproape două ore, cu plecare din fața Cercului Militar, încheindu-se în Parcul Izvor. Din păcate, la manifestarea din acest an de la București nu au participat oameni politici sau oameni care ar putea lua decizii administrative la nivel local sau național. Îmi exprim speranța, la fel ca majoritatea participanților, că aceștia vor auzi, vor înțelege și vor susține mesajele noastre, cele ale viziunii care apără viața, mama și copilul, și vor pune stavilă valului de opinii  pro-avort.


luni, 25 martie 2013

Marşul pentru Viaţă la Fălticeni



Stavovei Dana

La Fălticeni am organizat două evenimente în sprijinul vieţii: joi 21 martie, o întâlnire cu tinerii de liceu la Sala ,,Ion Băeşu'' a Muzeului ,,Ion Irimescu'' invitaţi fiind Pr. Ioan Argatu şi dr. ginecolog Iancu Irina care au vorbit despre avort şi contracepţie ca mijloace de suprimare a vieţii şi pierdere a mântuirii sufletelor şi au răspuns la întrebările tinerilor.

 În ciuda vremii vitrege, pe 22 martie, s-a demonstrat pentru viaţă. Cei mai inimoşi au fost tinerii de la unităţile şcolare din municipiu care au scandat din toată inima pe străzile oraşului ,,Nu avortaţi!'' şi au purtat pancarte cu ,,Adevăraţii docori nu ucid copii'', ,,Contracepţia este avortivă'', ,,Nu avortului'' şi alte sloganuri pro-vita. Ispite au fost multe dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste ele. Sperăm să fie de folos!

Organizatori: Asociaţia ,,Bucovina Profundă'', grupul pro-vita Fălticeni

Marşul pentru Viaţă la Oneşti


Pr. Marian Hușanu - Ofmcap

Pentru prima dată  în orașul nostru (Onești) are loc acest eveniment numit MARȘUL PENTRU VIAȚĂ. Adică o demonstrație în favoarea vieții. Astăzi 23 martie în 27 de orașși 3 sate din România se desfășoară aceste eveniment. Într-o societate în care s-au pierdut adevăratele valori morale; într-o societate în care aproape totul este relativ; într-o societate în care știința a atins cote înalte de cunoaștere, dar aceste cunoștințe nu sunt folosite întotdeauna corect și în favoarea omului, ba mai mult, se pare că anumite descoperiri sunt chiar în defavoarea omului ( doresc să amintesc că multe persoane din mediul medical au început să afirme că embrionul  uman nu este persoană) … într-o astfel de societate, suntem invitați să manifestăm în public convingerea și credința noastră cu privire la viața umană. Acest MARȘ PENTRU VIAȚĂ este un strigăt de neliniște și de îngrijorare în ceea ce privește respectul față de viața umană… Viața umană trebuie respectată și prețuită încă din primele momente ale conceperii și până la ultima suflare. Nu suntem noi cei care decid cine  trăiește sau nu…

Potrivit statisticilor oficiale, începând cu anul 1957 și până în 2008, în România au avut loc peste 22 de milioane de avorturi ( și acest număr este cel oficial înregistrat!). Iar de la Revoluția din ´89 până azi se vorbește despre 8 milioane de avorturi… În fiecare zi, în România sunt uciși 350 de copii prin avort.  De asemenea, România ocupă locul 3 în Europa, la numărul de avorturi…

Ce este avortul? Actualul papă Francisc definește astfel avortul: pedeapsa cu moartea a celui nenăscut… adică pe scurt: AVORTUL ESTE CRIMĂ. Fie că îl numim întrerupere de sarcină, fie că îl numim chiuretaj, chiar dacă încercăm să îndulcim realitatea, avortul este crimă! Un lucru rușinos pentru o țară creștină care ocupă locul 3 în Europa la numărul de avorturi !

Mahatma Gadhi (care nu era creștin) spunea următoarele cuvinte cu privire la creștinism:
Voi, creștinii, aveți în custodia voastră un document  suficient pentru a face să explodeze în bucăți civilizația, pentru a da lumea peste cap și a  aduce pacea în această lume sfâșiată de război; dar vă comportați ca și cum ar fi numai un text de  literatură frumoasă și nimic mai mult.

Evanghelia și învățătura Bisericii ne învață că viața este darul lui Dumnezeu, omul este capodopera creației lui Dumnezeu. Pentru omul rănit de păcat, Dumnezeu a coborât în mijlocul nostru și s-a făcut asemenea nouă afară de păcat. Pentru om, Cristos a murit pe Cruce…

Evanghelia și învățătura Bisericii ne spun că  ucigașii nu vor moșteni Împărăția Cerurilor… NU POȚI FI CREȘTIN ȘI SĂ ACCEPȚI AVORTUL!!!

Doresc să închei citând-o pe Maica Tereza de Calcutta: cel mai mare pericol pentru pace în aceste vremuri este avortul! Dacă o mama își poate ucide copilul, atunci cine ne poate opri pe mine și pe tine să ne omorâm unul pe altul?
                                         

Marşul pentru Viaţă la Sf. Gheorghe


Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou” din municipiul Sf. Gheorghe, a organizat duminică, 24 martie 2013, între orele 12:30-14:30, Marşul pentru Viață. Acesta a început la Catedrala Ortodoxa Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul nostru, după terminarea Dumnezieştii Liturghii şi a săvârșirii slujbei Sinodiconului Ortodoxiei, așa cum se obișnuiește a se face în Biserica cea Una a lui Hristos, în Duminica Ortodoxiei.

Traseul Marșului a fost pe străzile Miko Imre și 1 Decembrie 1918, cu opriri în fața Magazinului Șugaș, a Primăriei și în Piața Mihai Viteazul. La acest Marș au participat circa 100 de persoane, de toate vârstele, mai ales tineri și copii, împreună cu părinții lor. Creștinii ortodocși au fost conduși de păstorii lor sufletești, pr. Sebastian Pârvu și pr. Ciprian Staicu.

La plecarea de la Catedrala Ortodoxă s-a rostit în comun rugăciunea Tatăl Nostru, apoi adunarea s-a îndreptat către intersecția cu magazinul Șugaș, intonând imnul Cu noi este Dumnezeu. A urmat o oprire, unde s-a făcut o ectenie funebră pentru pruncii avortați și o rugăciune pentru România.

A doua oprire a fost în fața Primăriei, unde s-a rostit o rugăciune pentru înțelepțirea și întoarcerea la pocăință, spre unitate națională, a poporului român. Apoi participanții s-au îndreptat spre Piața Mihai Viteazul, intonând imnul Învierii – Hristos a înviat.

În Piața Mihai Viteazul au fost rostite trei scurte cuvântări:




Mihaela Bălan, în vârstă de 30 de ani, o tânără căsătorită, mamă a unei fetițe de 5 ani și jumătate, pe nume Ioana, care a dat mărturie, în fața celor prezenți de următoarea minune: în urmă cu 5 luni ea a rămas însărcinată din nou, însă la scurt timp a aflat că sarcina e extrauterină. Doctorii au sfătuit-o să avorteze, însă ea nu a acceptat. La sfatul duhovnicului ei, împreună cu mai mulți credincioși, Mihaela s-a rugat Sfântului Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni, citind Acatistul acestuia. Iar Sfântul Nectarie, ca și în alte situații, tot din România, dar nu numai, a făcut minunea: sarcina a devenit una normală, iar prunca ce urmează a se naște, cu mila lui Dumnezeu, va purta numele Nectaria, spre slava bunului ei ocrotitor și salvator.




Larisa Gîfei (18 ani), elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Maihai Viteazul din Sf. Gheorghe, a vorbit celor prezenți la Marșul pentru Viață despre motivele pentru care adolescentele sau tinerele căsătorite sau necăsătorite apelează la avort. Domnișoara Larisa a evidențiat faptul că adolescentele se lasă amăgite de băieți, care le promit adesea multe, însă ceea ce ei simt nu e iubire, ci dorință de manipulare și de desfrâu. Tinerele care rămân însărcinate adesea doresc să recurgă la avort datorită faptului că nu doresc să își asume responsabilitatea de a fi mame, ci vor să se distreze, să își trăiască din plin tinerețea, considerând copilul din pântece o povară și o piedică în calea vieții lor. Larisa a subliniat faptul că avortul nu este altceva decât o crimă oribilă și că lucrurile trebuie spuse pe nume și în același timp să încercăm să ne ferim, ca de foc, de un asemenea păcat. Crima avortului le duce pe femei în iad, a mai spus Larisa, care dorește să studieze medicina și să ajungă un medic dedicat vieții și valorii ei.


Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu a citit rugăciunea Cuviosului Iacov, aflată la sfârșitul Canonului de pocăință pentru pruncii avortați. Apoi toți participanții au cântat condacul Buneivestiri, Apărătoare Doamnă. Pr. Ciprian Staicu a menționat cuvintele părintelui Nicolae Tănase de la Valea Polopului: neamul românesc se îndreaptă spre pieire, nu mai poate fi salvat ca neam, ci pot fi salvați doar cei care vor să înțeleagă în ce situație se află acest neam și să alerge cu pocăință la mila lui Dumnezeu. Astăzi sunt mai puțin de 5% dintre români care duminică de duminică vin și se roagă la Dumnezeiasca Liturghie. Mai puțin de 11% rămân în noaptea de Paști la toată slujba de Înviere. Nu ne mai place rugăciunea, nu mai vrem să auzim glasul conștiinței din noi și de aceea Dumnezeu ne va da sub stăpânirea altor neamuri. Este nevoie urgentă de pocăință. Nu putem aștepta de la cei mari, de la politicieni ca să ne rezolve problemele fiecăruia dintre noi; trebuie să luăm atitudine ca părinți, ca și creștini. Acum o lună și jumătate, atunci când s-a încercat la grădinița unde este fiica părintelui Ciprian și a subsemnatei, să se facă un carnaval care să includă o zi a travestiților (un fel de început de propagandă homosexuală), noi, ca părinți, am făcut scandal și am reușit să stopăm totul. Dacă ești de partea Vieții și a Adevărului, adică Îl ai pe Hristos de partea ta, nimeni nu te poate birui.

După încheierea Marșului pentru Viață, 30 dintre participanți au acceptat invitația organizatorilor de a participa la o agapă cu mâncare caldă de post, care a avut loc la Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan din Sf. Gheorghe, încheind astfel, în spirit apostolic, ortodox, Marșul pentru Viaţă.

Mulțumim Maicii Domnului care ne-a ascultat rugăciunea și a convins pe Fiul ei iubit să ne dea o zi cu soare, pascală, pentru a putea mărturisi că suntem de partea Vieții, în călătoria noastră spre viața veșnică.


Prof. Drd. Ioana-Alina Staicu
Președinte al filialei locale Provita
Vicepreședintele Asociației Prietenii
Sfântului Efrem cel Nou




Marşul pentru Viaţă la Tulcea



Marşul pentru Viaţă organizat pentru prima dată la Tulcea era să nu mai aibă loc, din cauza condiţiilor meteo total nefavorabile: vânt extrem de puternic. În situaţia în care străzile din Tulcea erau pline de cioburi, crengi şi cartoane de pe acoperişuri, organizatorii se gândeau serios să anuleze marşul sau cel mult să marcheze momentul doar la Biserica Buna Vestire aflată în apropierea punctului fixat de întâlnire.

Spre surprinderea noastră (care chiar nu ne aşteptam să mai vină cineva la marş), biserica a adăpostit în final aproape 100 de persoane, majoritatea copii şi tineri. Ne-am organizat în biserică: am împărţit participanţilor revista Pentru Viaţă, copiilor baloane inscripţionate cu mesajele „DA Vieţii” şi „NU Avortului”, câteva bannere din totalul pregătite, candele şi flori. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a binecuvântat Marşul pentru Viaţă de la Tulcea şi a ţinut un cuvânt foarte potrivit despre situaţia gravă a avorturilor şi natalităţii din ţara noastră şi mai ales din judeţul nostru, aflat pe ultimul loc la numărul de naşteri.

Cu toate stihiile împotrivă, ne-am încumetat totuşi să ieşim din biserică şi să parcurgem măcar o mică parte din traseul propus iniţial şi anume până la următoarea biserică, Biserica Sf. Gheorghe (cu Ceas). După a doua rafală de vânt, mai toate baloanele noastre erau în aer (sperăm să fi ajuns totuşi la cine trebuia..:), la destinaţie sosind cu nasurile îngheţate şi bannerele parţial avariate.

În curtea bisericii, mai pe scurt decât era plănuit, au luat cuvântul doamna Olimpia Popa - din partea organizatorilor marşului, doamna doctor Cobzariu, domnul doctor Vasiliu şi părintele Felix Lucian Neculai, care a citit şi o rugăciune de pocăinţă. Am marcat şi un moment simbolic, de depunere de flori şi candele la landoul gol al unui copil, amintind că ar fi trebuit să fie de fapt cel puţin 22 de milioane de landouri goale.

La un moment dat, o fetiţă (Cristina, clasa a IV-a) şi-a întrebat profesoara de religie care o însoţea „de ce Doamne-Doamne ne încearcă cu vântul ăsta puternic?”. Răspuns frumos la întrebarea ei (şi de fapt şi a noastră) a dat în cuvântarea sa, Preasfinţitul Visarion, care a spus că ne-am adunat astăzi în această parte a ţării, în această zi „frumoasă”, pe o vreme întocmai precum starea morală şi criza spirituală a neamului nostru. Domnul doctor Vasiliu a dat şi dumnealui o interpretare foarte frumoasă, spunând că de fapt nu suntem puţini, ci alături de noi îi avem pe cei 22 de milioane de copii nenăscuţi, care, prin vântul acesta puternic, au vrut să ne mustre şi să ne trezească conştiinţa.
Cu nădejdea că Marşul pentru Viaţă de la Tulcea (organizat aşa cum s-a putut) va avea totuşi ecouri şi rezultate vizibile, încheiem impresiile la cald despre marş, mulţumind din suflet dragilor copilaşi şi tuturor temerarilor tulceni care au venit, în pofida vremii, să susţină dreptul la viaţă al copilului nenăscut.


Organizatorii Marşului pentru Viaţă din Tulcea

Timişoara: "Suntem tot mai puţini, tot mai singuri, tot mai vinovaţi!..."



Marşul pentru Viaţă în Timişoara alături de alte 25 de oraşe şi 3 sate în România!

« S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este acesta, că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Mt.8.26-27) Aceasta a făcut Dumnezeu şi în ziua de 23 martie 2013 pentru cei care apără viaţa şi care au participat la Marşul pentru Viaţă, oprind ploaia de o săptămână şi anulând codul portocaliu de ploaie şi furtună din ţară !

În vremurile din urmă nu vor lipsi minunile lui Dumnezeu, dar oamenii nu se vor mai minuna de ele, a spus Chesterton în sec. XIX. Semnul lui Dumnezeu l-au înţeles însă cei chemaţi la lucrarea lui Dumnezeu, cei care au cunoscut iubirea sa înduioşătoare pentru copilaşii nenăscuţi.

Reprezentanţii tuturor cultelor din Timişoara au participat la Marşul din Timişoara. Pentru catolici a avut loc o sf. Liturghie arhierească celebrată de PS Alexandru Mesian la Biserica Sf. Maria Regina Păcii, împreună Mons. Vicar general Johann Dirschl, Vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice Pop Angelo şi un sobor de 14 preoţi greco- şi romano-catolici. De asemenea a participat Asociaţia diecezană ASTRU, Şcoala Generală şi Liceul Baptist, au cântat corul de copii de la Biserica Filadelfia, corul Misiunii Kwasizabantu din Voiteni. Pentru prima dată  la acest eveniment a participat şi un medic obstetrician-ginecolog,  Dr. Ionel Cioată, împărtăşind o mărturie edificatoare despre decizia dânsului de a renunţa la practica avortului şi despre schimbarea radicală a vieţii sale (în anul 2000). Totodată i-a  îndemnat pe colegii săi ginecologi, să facă şi ei acest pas, « spre binele lor, al familiilor lor, al sufletelor lor şi pentru eternitatea lor !»

Un efort deosebit a depus fanfara Bisericii Betel, condusă de dl. Olaru, cărora le mulţumim special! Cu muzica lor de marş au umplut toate străzile de bucurie şi de sărbătoare, nu numai pe participanţi!

Părintele Vicar general Dirschl a ridicat întrebarea  cheie „ce ar fi o societate plină de crimă, plină de moarte? Este cu siguranţă sortită ea însăşi morţii...!” Chemarea de a trage semnalul de alarmă aparţine în primul rând creştinilor, discipolilor lui Cristos.

Încotro ne îndreptăm cu societatea noastră, cu ţară noastră? Generaţiile sunt din ce în ce mai subţiri la număr, este la modă familia cu maxim un copil, în măsura în care se mai întemeiază familii; veniturile scad masiv în toate domeniile, populaţia este sugrumată de sărăcie, organizaţiile şi instituţiile statale de ajutor nu mai fac faţă cu ajutorarea celor lipsiţi de mijloacele de subzistenţă. Suferă învăţământul, sistemul de sănătate, al pensiilor iar pe politicienii noştri nu îi preocupă această situaţie. Absenţi în întregime de la acest eveniment, par să fi abandonat această problemă arzătoare, dovedindu-se incapabili să gândească pe bătaie lungă şi să lanseze programe pe termen lung de redresare a natalităţii.

Nici un popor nu a înregistrat vreodată vreun progres social-cultural atunci când s-a instalat regresul demografic bazat pe scăderea natalităţii!

Cultivăm moartea la scară largă în societate, menţinând legea avortului. Poporul este încă suficient de ignorant după bezna ateistă din timpul comunismului, astfel încât interpretează legea ca un fapt de drept. Iată de unde derivă tragedia unui neam. Civilizaţiile în curs de dispariţie nu sunt conştiente de acest fapt, a afirmat Mons. Phillip Reilly.

Copilaşii nenăscuţi, aceşti sfinţi care se roagă în cea mai sfântă catedrală de pe pământ, în pântecele matern, după afirmaţia poetului Ioan Alexandru, se află în cel mai mare pericol! Putem oare să mai stăm cu mâinile încrucişate? Putem să mai privim în altă parte, pretinzând că slujim acestui neam şi că ne iubim ţara?

Cu toţii avem nevoie de Dumnezeu! „Căci suntem tot mai puţini, tot mai bătrâni, tot mai singuri, tot mai vinovaţi, tot mai goi pe dinăuntru, tot mai trişti şi împovăraţi!” a sesizat preşedintele Fundaţiei Estera, Ghiţă Alexei. „Iar Dumnezeu ne oferă ocazia şi prilejul să stabilim acea relaţie cu EL, prin Domnul Isus Cristos, care este temelia adevărului, pentru a ajunge cu adevărat liberi!”

Scopul pentru care atâtea oraşe au organizat Marşul pentru Viaţă este unul nobil şi plăcut în ochii lui Dumnezeu. Nimeni dintre cei peste 600 de participanţi nu s-a putut îndoi de acest fapt, după ce soarele a ieşit în zorii acestei zile binecuvântate.

Cele 26 de oraşe şi 3 sate care au organizat Marşul pentru Viaţă simultan în această zi au tras un semnal de alarmă puternic. România trezeşte-te! Viitorul copiilor tăi este în joc! Datoria fiecărui om este să dea înapoi generaţei următoare ceea ce a primit de la generaţia anterioară! Prin mentalitatea anti-copil acest act elementar de drept este încălcat iar veriga generaţiilor se rupe, generând probleme insurmontabile - paradoxal, tot pentru politicieni!

Sperăm că mulţi cetăţeni au înţeles acest lucru în această zi binecuvântată şi vor înţelege să îşi asume noua viaţă concepută în familia lor. Mulţumiri tuturor celor care s-au angajat fie cu rugcăiunea fie cu acţiunea în reuşita acestui eveniment! Mulţumiri în special Preasfinţitului nostru Episcop Alexandru, preoţilor şi pastorilor care au avut şi vor avea în continuare un rol cheie în mişcarea de apărare a vieţii prin puterea cuvântului şi al exemplului personal!

De aici încolo să încetăm a ne mai ascunde în spatele preocupărilor noastre, atunci când este vorba de protejarea vieţii, a femeii însărcinate şi a familiei. Doar împreună cu Cristos şi uniţi unii cu alţii putem schimba această lume!

Gerda Chişărău, Asociaţia Darul Vieţii, Timişoara (www.darulvietii.ro)

duminică, 24 martie 2013

Marşul pentru Viaţă la Buzău



Aproximativ o mie de persoane şi peste 40 de preoţi au pornit într-un marş al tăcerii, din faţa Catedralei „Sfântul Sava”. Au străbătut traseul purtând în mâini un sicriu, ca simbol al morţii de care au parte pruncii nedoriţi de mame, şi pancarte cu mesaje de descurajare a avortului. ”S-a vărsat prea mult sânge şi vrem să sensibilizăm, pe de-o parte, cadrele medicale de la maternitate cât şi de la cabinetele particulare, dar şi populaţia în sine, pentru a nu mai face avorturi. A lua viaţa unui copil nu este o soluţie pentru a ieşi din această criză în care ne aflăm”, a declarat preotul Mihail Milea, preşedintele fundaţiei „Sf. Sava” Buzău.

După ce a străbătut un traseu de 5 kilometri pe străzile importante ale oraşului, alaiul s-a oprit în faţa Maternităţii, pentru a le închina o rugăciune copiilor nenăscuţi. În timp ce participanţii spuneau rugăciunea, deasupra Maternităţii zbura în cerc un stol de berze. 

Marşul a fost organizat cu girul ÎPS Ciprian Câmpineanu, noul arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.

Prelucrare după Ziarul Adevărul

Marşul pentru Viaţă la Oradea



Sâmbătă, 24 martie, a avut loc o nouă ediţie a  „Marşului pentru Viaţă", organizat cu scopul de a susţine dreptul la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând din momentul concepţiei, dar şi pentru susţinerea familiei tradiţionale. „Marşul pentru Viaţă" are loc anual, iar ediţia din acest an a fost organizată la Oradea de Centrul Creştin Viaţa Nouă, Centrul Creştin Salem, Centrul Creştin Betania, Episcopia Greco-Catolică Oradea, Centrul de Consiliere Puls, Eparhia reformată de pe lângă Piatra Craiului, Episcopia romano-catolică Oradea şi Colegiul Biblic Est-European.

La „Marşul pentru Viaţă" au participat alături de orădeni şi cei doi viceprimari ai oraşului, Rozalia Biro şi Florica Cherecheş. Cele două doamne, atât ca viceprimari cât şi ca mame, au arătat un interes deosebit pentru această iniţiativă şi au susţinut dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi.

Viceprimarul Florica Cherecheş a vorbit în deschiderea evenimentului despre statisticile negative privind numărul mare de avorturi din România şi a încurajat femeile să se gândească bine înainte de a face pasul drastic de a avorta. „Ca mamă a patru copii şi ca bunică a două nepoate minunate, doresc să încurajez femeile care se gândesc că avortul este singura soluţie pentru a scăpa de o sarcină nedorită să ştie că au alternative şi să se informeze înainte de a recurge la avort, deoarece trauma fizică şi psihică post-avort este foarte greu de suportat" a spus viceprimarul.

Prezent la eveniment, viceprimarul Biro Rozalia a menţionat: „Mă simt foarte onorată că orădenii participă într-un număr atât de mare la acest eveniment, iar ca reprezentant al administraţiei orădene, o administraţie care, singura din ţară, a implementat o serie de măsuri de protecţie şi de ajutor pentru copii, doresc să vă mulţumesc de iniţiativă şi de participare. Consider că, dacă fie şi o femeie care se gândea să facă avort în urma acestui marş îşi schimbă intenţia, acest eveniment şi-a atins scopul şi am reuşit să salvăm o viaţă de om".

După discursuri, orădenii s-au deplasat în marş, pe traseul strada Republicii pietonal - Parcul Traian - Podul Intelectualilor - Parcul 1 Decembrie.

Evenimentul a continuat la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, unde a avut loc un program artistic oferit de tineri din diferite culte, concerte, precum şi activităţi speciale pentru copii.


Marşul pentru Viaţă la Bistriţa




Marşul pentru viaţă” a început sâmbătă la ora 11.00 din faţa Protopopiatului Ortodox Bistriţa cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” şi cu un cuvânt de învăţătură din partea protopopului Bistriţei, preotul Alexandru Vidican, dar şi a preotului Marius Pintican, care conduce Asociaţia Filantropia.

„Scopul acestei manifestaţii este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susţinerea familiei tradiţionale şi a valorilor acesteia, temelia unei vieţi solide şi sănătoase. Participăm la un marş al tăcerii fiindcă pancartele vorbesc de la sine”, a spus preotul Marius Pintican.

Pe pancartele purtate de tineri scria: „Mamă, îţi mulţumesc că exist”, „Avortul nu lasă îngeraşi pe pământ”, „Avortul opreşte o inimă, răneşte pe alta”, „Avortul opreşte o inimă care bate”, „50 de ani – 22 de milioane de avorturi”, „Copilul, dar de la Dumnezeu”, „Avortul ucide an de an 200.000 de copii” sau „România ocupă locul trei în Europa la numărul de avorturi”. Multe dintre ele erau purtate de copii din judeţ, foarte frumos îmbrăcaţi în costume populare, alţii de tineri în blugi.

Participanţii la marş, printre care s-au numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, dar şi noul preşedinte al PSD Bistriţa, Alexandru Bria, au purtat în piept fundiţe albe primite de la organizatori.

Marşul s-a desfăşurat timp de o oră pe cele mai importante artere din oraş, manifestanţii fiind însoţiţi de echipaje ale Poliţiei Rutiere şi ale Poliţiei Locale. Traseul a fost B-dul Gen. Grigore Bălan – Spitalul Judeţean – Str. 1 Decembrie – B-dul Republicii – B-dul Independenţei – Biserica „Sfânta Ana”.

Organizatorii acestui eveniment au fost Asociaţia Culturală Sfântul Pahomie din Gledin în frunte cu părintele Ioan Titieni, Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din Bistriţa şi Asociaţia „Filantropia” filiala Bistriţa-Năsăud. Marşuri similare au avut loc şi în alte 28 de oraşe din ţară.

Sursă: Timponline.ro

sâmbătă, 23 martie 2013

"Informarea corectă şi completă a femeii despre copilul ei este esenţială" - discurs rostit la Marşul pentru Viaţă de la Tulcea





Olimpia Popa

Marșul pentru Viaţă este cel mai mare eveniment public ProVita din România. In acest moment participă la marş oameni în peste 29 de orașe ale țării.

Scopul marșului este afirmarea unor valori: dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele sale, sprijinirea familiei ca temelie a societăţii.

Marşul este organizat de Federaţia ProVita şi numeroase organizaţii a căror  activitate se întemeiază pe convingerea că fiecare om, născut sau nenăscut, merită protecţia egală a legii.

Un adevăr evident este acela că fără copii nu există viitor. Ţara noastră pierde 4  milioane de locuitori la fiecare două decenii. S-au făcut peste 21 milioane de avorturi în ultimii 50 de ani ( > decât populaţia actuală a ţării). Naţiunea română se condamnă astfel la dispariţie. In mai puţin de 20 de ani, peste 30% din populaţia României va fi alcătuită din pensionari. O ţară aflată în această situaţie nu se mai poate susţine financiar. Ieşirea la pensie a celor născuţi până în anii ’70 vă însemna scăderea drastică a numărului de contribuabili şi va avea drept consecinţă creşterea uriaşă a taxelor pentru populaţia rămasă activă. Serviciile sociale şi economia vor intra în declin, consecinţa fiind lipsa locurilor de muncă. Copiii şi nepoţii noştri vor simţi acut şi dureros aceste consecinţe.

Din aceste motive ProVita este preocupată și de starea natalității. Declinul natalităţii este motivat de obicei de probleme economice. Totuşi, statisticile arată că în timpul războiului se năşteau mai multi copii decât acum. De asemenea, statisticile arată că se află în gravă criză demografică şi ţări cu un nivel de trai foarte ridicat. Concluzia este că problema natalității este una culturală şi ea ține nu atât de starea financiară cât de atitudinea față de copil, de modul în care omul percepe rolul său în lume.

Motivul pentru care organizaţiile ProVita se opun avortului NU este unul utilitar - dorința de creștere cu orice preț a populației. Motivul ţine de un adevăr indiscutabil: avortul ucide o ființă umană deplină (copilul) și face un rău ireparabil alteia (femeia). Considerăm că informarea corectă şi completă a femeii despre copilul pe care îl poartă şi despre avort este esenţială.

Organizațiile provita se pronunță împotriva oricărei forme de control al populației de către autorități, control exercitat fie prin acţiuni anti-nataliste, fie legi „pro-nataliste” - de tipul decretului din România lui Nicolae Ceaușescu. Intervenția statului în familie trebuie să se limiteze la protejarea dreptului fundamental la viață începând de la concepție.

Marşul pentru Viaţă din ţara noastră se înscrie într-un efort al comunităţii internaţionale de a atrage atenţia asupra crizei demografice la nivel european, criză care poate duce la dispariţia unor  popoare întregi, deoarece, conform estimărilor, în următoarele  trei decenii, rata natalităţii va coborî sub nivelul de înlocuire în mai multe ţări. Unele dintre aceste ţări au luat deja masuri legislative pentru protejarea vieţii ( ex. Irlanda şi Ungaria).

Dorim ca mesajul nostru  să ajungă la femeile însărcinate, la soții sau prietenii lor, la medici, precum și la politicieni în vederea promovării unor inițiative legislative de protejare a vieții.

Este necesar curajul recunoaşterii de către poporul nostru că răul nu ne vine doar de la o economie precară, ci rădăcinile lui sunt mult mai adânci. Clădim biserici, ţinem post şi ne declarăm creştini, dar cele peste 21 de milioane de victime ale avortului arată că este nevoie de o reformă morală care să ne reaşeze valorile  pe scara lor autentică.

Marşul pentru Viaţă la Bacău



Biserica catolică „Sfinţii Petru şi Paul” din Bacău a organizat „Marşul pentru viaţă”. În această dimineaţă, de la ora 11.00, sute de oameni au răspuns invitaţiei preoţilor de a trage un semnal de alarmă faţă de fenomenul avorturilor şi pentru a le arăta femeilor care ajung în această situaţie ca nu sunt singure. Înainte de toate a fost o dovadă de respect faţă de acest minunat dar al lui Dumnezeu, viaţa. Acest eveniment are drept scop protejarea vieţii şi promovarea ideii că femeile merită să fie sprijinite personal, dar şi pe plan social şi politic, prin promovarea unor legi care să le uşureze povara financiară a maternităţii şi să faciliteze adopţia în interesul copilului care nu poate creşte în familie. Enoriaşii au plecat într-un marş al sensibilizării oamenilor de rând, şi nu numai, pe strada 9 Mai – Calea Mărăşeşti – Nicolae Bălcescu – Bulevardul Unirii – Mihai Viteazu şi s-au oprit la catedrala. Evenimentul este la a treia ediţie la nivel naţional şi are loc în sâmbăta de dinaintea sărbătorii Buna Vestire.
Sursă: Deşteptarea.ro

Marşul pentru Viaţă la Târgu Mureş



Marşul pentru Viaţă 2013 - Târgu Mureş - ştire radio

Cristina Bulbescu

Sute de târgumureşeni au înfruntat frigul şi au manifestat sâmbătă, împotriva avorturilor. Este vorba de a doua ediţie a Marsului pentru Viaţă ce a avut loc la Tîrgu-Mureş şi la care au participat bisericile creştine şi organizaţiile provita.

Manifestarea a avut loc concomitent în peste 20 de oraşe ale ţării, astfel de acţiuni fiind organizate în întreaga lume, în preajma sărbătorii Bunavestire.

„Spune DA Vieţii!”, „Copiii vor viaţă şi nu moarte!”, „Viaţa începe de la concepţie!”, „Doctore, spune-i mamei să mă nască!” sunt câteva din sloganurile purtate de cei peste 200 de participanţi la a doua ediţie a Marşului pentru Viaţa ce a avut loc sâmbătă la Tîrgu-Mureş.

Manifestarea a început în Piaţa Teatrului după care a fost înconjurat centrul oraşului într-un marş al tăcerii iar, la final, toţi cei interesaţi au putut viziona un film documentar la Cinematograful Arta.

Organizatorul Marşului pentru Viaţă, protopopul greco-catolic din Tîrgu-Mureş, Dan Fodor, spune că datoria creştinilor, mai ales acum, în Postul Paştelui, este să luptăm pentru Viaţă, să oprim sacrificiile umane şi cultura morţii.
Toţi medicii ştiu şi se poate vedea şi pe aparate, că la scurt timp de la concepţie în mijlocul uterului pulsează o inimă, spune medicul specialist ginecolog din Tîrgu-Mureş, Caterina Grif. Aceasta a lansat şi un apel la adresa tuturor cadrelor medicale să apere viaţa, aşa cum au jurat să o facă.

Cu ocazia marşului a fost lansat şi un manifest în scopul afirmării la viaţă a tuturor persoanelor şi pentru schimbarea morală, în special a tinerilor, prin stăvilirea falsei campanii de educaţie sexuală şi interzicerea promovării culturi pornografice.

Tîrgumureşenii care au participat la această acţiune au dorit să facă o jertfă, înfruntând frigul, pentru ca Viaţa să fie susţinută, copiii să fie lăsaţi să trăiască, fiecare dintre ei fiind un dar de la Dumnezeu.

Manifestarea  fost organizată de Protopopiatul greco-catolic în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş cărora li s-au alăturat Liga Tineretului Ortodox, Biserica penticostală şi Fundaţiile Mater şi Kiwi.

Potrivit datelor statistice oficiale, în ultimii 55 de ani în România au fost făcute circa 23 de milioane de avorturi, dintre care 8, în ultimele două decenii.

În judeţul Mureş întreruperile de sarcină sunt în creştere, avorturile la minore fiind, de asemenea, mai mari cu 25 de procente în ultimul an. Dacă în 2011 s-au înregistrat peste 400 de cazuri de fete cu vârsta de până la 19 ani care au făcut avort, anul trecut numărul acestora a ajuns la 500. Mai şocant este faptul că au solicitat în ultimii 2 ani întrerupere de sarcină peste 70 de fete cu vârsta sub 15 ani.