Bine aţi venit
la Marşul pentru Viaţă!
Mă numesc
Alexandra Nadane şi sunt Preşedinta Asociaţiei Studenţi pentru viaţă. Noi
suntem generaţia nou-născută a mişcării pro-vita din România.
Mă bucur că
sunteţi aici, atâţia
prieteni si într-un număr atât de mare. Prezenţa dumneavoastră transmite un
mesaj profund către celelalte milioane de români. Mesajul este că iubiţi viaţa
si iubiţi familia, iubiţi mama şi copilul! Şi doriţi ca dragostea pe care le-o
arătaţi acestora să depăşească toate dificultățile create de o
societate care nu mai este atentă la marele dar al vieții.
Dragostea îl
face întotdeauna pe om să găsească soluţii, chiar şi atunci când totul pare
pierdut. În China o mama şi-a revenit din comă după mai bine de zece ani. Ce a
facut soţul ei în toţi aceşti ani? …i-a cântat câte ceva în fiecare zi. În
fiecare zi!!! Acest bărbatul nu și-a pierdut
speranţa, nu a deznădăjduit la gândul că lupta lui este imposibilă sau ar putea
fi în zadar.
Fiecare dintre
noi poate fi capabil de o asemenea dăruire. Dacă vom avea dragoste faţă de
mamele însărcinate şi de copiii lor atunci le vom oferi tot sprijinul de care
au nevoie. Este foarte importat ca dragostea noastră să fie deplină: să nu
despărţim interesul mamei de interesul copilului, pentru că binele unuia este
şi al celuilalt, iar răul unuia este şi al celuilalt. Să-i iubim pe amândoi.
Atunci când nu
se ia în seamă binele copilului se produce, de fapt, un atac asupra binelui
mamei. De aceea afirmăm firescul şi necesitatea iubirii mamei şi copilului, al
protejării amândurora. Nu mamă împotriva copilului, ori copil împotriva mamei,
ci mama și copilul. Acesta este un pas care poate
fi uriaş către coeziunea societăţii româneşti, către încetarea urii în care
trăim.
Dragi prieteni,
Nu sprijinim
mamele aflate în criză de sarcină pentru că suntem mai buni decât ele, ci
pentru ele au nevoie de noi, iar noi avem nevoie de ele. Fiecare cunoaștem
persoane ale căror mame au fost în situații dificile
atunci când i-au purtat în pântece. Pentru dragostea și
curajul acelor mame, noi ne bucurăm astăzi de prietenia fiilor și
fiicelor lor. Bucuria pe care o mamă o poate dărui lumii, prin copilul pe care
îl poartă în pântece, este unică și de neprețuit.
Două exemple celebre
de mame aflate în criză de sarcină care au găsit soluții
pentru copiii lor sunt mamele lui Steve Jobs și Justin Bieber.
Părinții lui Steve Jobs l-au încredințat
spre adopție, iar Pattie Mallette și-a
născut fiul în ciuda unor presiuni deosebite.
Cum putem ajuta,
cum putem transforma intenția noastră în
realitate?
Pentru a ajuta
pe cineva trebuie mai întâi să ne asumăm criza lui. Să-i simțim
durerea. Să-l înțelegem. Frământarea unei femei în criză de sarcină este uriașă.
Este atât de mare încât nu o poate purta singură. Teama, frica, incertitudinea
sunt stările cele mai frecvente prin care trece o mamă adolescentă, o mamă
necăsătorită, o mamă aflată într-o situație economică
dificilă, o mamă în situația când ea sau copilul au probleme de
sănătate.
Criza de sarcină
se bazează pe probleme reale. Și pentru aceste
probleme trebuie soluții reale, nu false soluții,
care reprezintă un eșec al maternității.
Mama așteaptă
sprijin. Nu o vom ajuta cu nimic nici dacă o vom condamna, nici dacă o vom
trata cu indiferență. Singura atitudine corectă este să ne
raportăm la ea cu toată dragostea de care suntem capabili. Și
prin dragoste vom afla soluția.
Din păcate,
România se află într-o perioadă dificilă a istoriei sale, pentru că, deşi
dreptul la viaţă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, nu există
dezbateri serioase pe această temă, nu există profesionişti specializați
care să aibă această preocupare. Solicităm sprijinul mass-mediei şi ne bazăm pe
deschiderea jurnaliştilor şi pe capacitatea acestora de a reporni fără
prejudecati discuţiile despre aceste subiect, pentru că societatea are nevoie
de o schimbare, iar spaţiul public este locul în care trebuie să se găsească
soluţii.
Evenimentul de
astăzi se termină aici, însă lupta pentru viaţă continuă. Fiecare poate și
este chemat să sprijine femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină
are familie, prieteni, vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de
mâine!
Pentru a ajuta
pe cineva este nevoie să ne plecăm în fața lui, să ne
smerim. De sus, cu infatuare, nu putem ajuta pe nimeni. Smerenia este poarta
dragostei. Plecând de la această manifestare să nu uităm să ne smerim în fața
tainei unice a maternității și să iubim mama și
copilul ei.
Iubindu-i pe
amândoi, vom afla soluțiile vieții pentru
amândoi.
Mulţumim tuturor
celor care au participat şi s-au implicat în organizarea acestui Marş; le
mulţumim colegilor, partenerilor, sponsorilor noștri şi
Jandarmeriei Române pentru că au făcut posibilă desfăşurarea evenimentului.
Alexandra Nadane
Preşedinte - Asociaţia Studenţi pentru viaţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! ORICE mesaj incitator și provocator va fi șters.